Skip to Content

I n s t i t u t u l    p e n t r u     D e z v o l t a r e   R e g i o n a l ă    ş i    A d m i n i s t r a t i v ă    D u r a b i l ă

Proiectul Comisiei pentru Administrație publică

REZUMAT
Scopul studiului realizat de către Comisia pentru reformarea Administraţiei Publice este de a identifica şi propune noi idei pentru reformarea Administraţiei Publice în Republica Moldova. Punctul de reper al acestui studiu este proiectul Strategiei Naţionale de Descentralizare, propusă de Guvernul RM pentru discuţie societăţii civile. Propunerile realizate se referă la patru aspecte:

1. Descentralizarea serviciilor şi competenţelor. Asigurarea accesului cetăţenilor la servicii publice ca: alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale, salubrizarea localităţilor, alimentarea cu energie termică produsă centralizat, alimentarea cu gaze naturale, alimentarea cu energie electrică, transportul public local, precum şi administrarea fondului locativ public, administrarea domeniului public. Acestea vor putea fi realizate prin transferarea tuturor capacităţilor către nivelul local în cazurile realizabile, în celelalte cazuri, să se creeze comisii intermediare intre nivelul 1 si 2, care să faciliteze asigurarea serviciilor locale necesare la nivel local.

2. Descentralizarea financiară. Bugetele locale trebuie să dispună de surse de finanţare proprii. Resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale (APL) trebuie sa fie proporţionale cu competenţele prevăzute de legislaţie. APL să demonstreze o mai bună înţelegere a priorităţilor locale în ceea ce priveşte cererea de bunuri şi servicii, şi astfel să folosească resursele economice şi financiare într-un mod mult mai productiv decât organele centrale. Bugetele locale să fie echilibrate astfel încât să confere autonomie reală administraţiei locale. Administraţia centrală să aibă capacitatea de monitorizare şi evaluare a descentralizării să dea exemplu şi să aibă iniţiativă în probleme cum ar fi: un sistem uniform de conturi, reguli de audiere, cerinţe pentru contractarea împrumuturilor, instituirea unor criterii clare şi transparente de transfer a unor fonduri de la bugetul de stat către bugetele locale.

3. Descentralizarea patrimonială şi dezvoltarea locală. Continuarea procesului de privatizare. Completarea legislaţiei existente în domeniul patrimonial al Unităţilor Administrativ Teritoriale (UAT) şi corelarea actelor normative şi legislative existente: Codul civil, Legea cu privire la concesiune, Legea cu privire la proprietatea publică a UAT etc. Monitorizarea implementării legislaţiei din domeniul patrimonial, al UAT. Excluderea interferenţelor din partea autorităţilor administrative centrale în procesul administrării proprietăţilor UAT. Transferarea bunurilor proprietate a statului de interes local în proprietatea UAT.

4. Capacitatea administrativă a APL. Derularea unui program de instruire referitor la managementul unei instituţii, la care să participe câte un reprezentant din cadrul fiecărei primării. Derularea unui program de instruire referitor la scrierea proiectelor pentru atragerea investiţiilor, managementul şi implementarea proiectului.