Skip to Content

I n s t i t u t u l    p e n t r u     D e z v o l t a r e   R e g i o n a l ă    ş i    A d m i n i s t r a t i v ă    D u r a b i l ă

A fost lansat studiul - Dezideratul reformei constituționale în Republica Moldova. Aspecte prioritare

Experţii din cadrul Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD) le recomandă autorităţilor Republicii Moldova să se conformeze actualelor prevederi constituţionale şi să organizeze alegeri parlamentare anticipate şi, abia după aceea, să efectueze reforma constituţională. Totodată, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au fost de părere că modificarea Legii supreme a statului trebuie efectuată de un consiliu larg, format din reprezentanţii partidelor politice, parlamentare şi extraparlamentare, societăţii civile şi mass-media, care să activeze transparent, consensual, astfel încât opinia publică să cunoască în cele mai mici detalii reformele care se preconizează şi să ajungă la un numitor care să consolideze societatea, dar să nu escaladeze, în continuare, divizarea societăţii în tabere beligerante.

Subiectul privind reforma constituţională a fost abordat vineri, 19 februarie, în cadrul unei mese rotunde, cu ocazia lansării unui studiu pe acest subiect, elaborat de IDRAD în parteneriat cu fundaţia germană Konrad Adenauer. Autorii studiului sunt juristul Ghenadie Vaculovschi, expert din cadrul IDRAD, şi Norbert Neuhaus, doctor în economie şi consultat al Fundaţiei Robert Schuman cu sediul în Luxemburg.
Studiul, întitulat „Dezideratul reformei constituţionale în Republica Moldova. Aspecte prioritare” este axat pe bazele politice şi juridice ale statutului Republica Moldova şi examinează cu precădere ramurile legislativă şi executivă ale puterii, privite în contextul discuţiilor despre necesitatea unei reforme constituţionale. Autorii studiului prezintă imperfecţiunile din actuala Constituţie a Republicii Moldova şi constată nevoia revizuirii modului în care sunt formulate unele norme constituţionale, precum şi necesitatea reorganizării unor structuri de stat, astfel încât să nu mai existe blocaje instituţionale provocate de interdependenţa care există astăzi între cele mai importante ramuri ale puterii – Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul.

Cu toate acestea, în opinia experţilor, situaţia politică actuală din Republica Moldova nu trebuie să reprezinte un argument în favoarea operării unor modificări pripite şi conjuncturiste în Constituţie. În acest sens, experţii IDRAD constată că un demers sănătos în favoarea reformei constituţionale nu trebuie politizat în sensul pledării pentru punctul de vedere al unor actori politici interesaţi în felul lor şi că abordarea trebuie să fie de o manieră care să unească societatea în jurul unei idei politice axată pe o viziune conciliatoare. „Considerăm că nu poate fi reţinut nici un argument prin care se încearcă acreditarea ideii precum că Legea fundamentală a Republicii Moldova ar fi una provizorie şi lipsită de legitimitate. Există cazuri când o constituţie este oferită (de parlament), nu adoptată prin plebiscit. Germania, de exemplu, nu a cunoscut, după al doilea război mondial, experienţa unei adunări constituante, aleasă de popor pentru acest scop şi nici un referendum de adoptare a Legii fundamentale. Dar nimeni nu contestă legitimitatea constituţiei acestui stat. Constituţiile oferite obţin legitimitate prin faptul că deţinătorul suveran al puterii de stat acceptă să participe la procesele politice în formule prescrise de constituţia oferită. Constituţia Republicii Moldova, adoptată cu neajunsurile de procedură pe care le-am enunţat, face parte din această categorie de legi fundamentale”, se menţionează în raport.

Participanţii la dezbateri au concluzionat că, în momentul de faţă, nu există soluţii pentru depăşirea blocajului instituţional, provocat de imposibilitatea de a alege şeful statului şi, respectiv, necesitatea organizării unor noi alegeri parlamentare anticipate. În acest sens, constatarea finală a fost că decizia autorităţilor de a modifica Constituţia într-un timp record, pentru a depăşi problemele politice de moment, este una pripită şi nu poate reprezenta o soluţie pentru situaţia creată şi că, înainte de a fi operate anumite modificări în Constituţie, este necesar ca puterea politică să se conformeze prevederilor actuale şi să organizeze, aşa cum spune Constituţia în vigoare, alegeri parlamentare anticipate. Abia după aceea, urmează să fie elaborat un mecanism eficient prin care să fie operate modificările în Constituţie, în consens cu întreaga clasă politică şi societatea în ansamblu.